Cum se traduce HANUL ANCUȚEI „în americană”. De ce s-au apucat 200 de studenți americani din Arizona să citească în limba română

Cum se traduce HANUL ANCUȚEI „în americană. De ce s-au apucat 200 de studenți americani din Arizona să citească în limba română
Publicat: 13/07/2014, 10:42
Actualizat: 03/09/2019, 03:55

Ileana Orlich este profesor de limba engleză și de literatură comparată la Universitatea din Arizona, una dintre cele mai mari din Statele Unite. Românca, ce deține și titlul de Consul General Onorific al României în Arizona, a înființat la universitatea la care predă o catedră de Limba și Literatura Română. În primul an, a avut doar 10 studenți. Acum însă cursurile sale atrag 200 de tineri.

Ea spune că studenții americani sunt mai interesați de România și de cultura românească decât cei care au părinți sau rude din țara noastră. „Studenții cei mai interesați sunt cei americani, care sunt câștigați prin această calitate de limbă hibrid a limbii române, dar și de cursul de cultură și civilizație, de literatură comparată, de teatru politic”, explică Orlich într-un interviu acordat Agerpres.

Orlich povestește, de asemenea, că a tradus pentru tinerii americani care participă la cursurile sale o serie de volume care au autori români. Astfel, americanii au ajuns să învețe în facultate „Tales from Ancuta’s inn”, așa cum a fost tradus romanul „Hanul Ancuței”, alături de „Povestirile din Canterbury” de Geoffrey Chaucer.

nu este singurul roman pe care l-am tradus. Am tradus cu deosebită plăcere trilogia Halipa a Hotensiei Papadat Bengescu – , și pe care le prezint comparativ cu Virginia Woolf”, spune Ileana Orlich.

Profesoara povestește, de asemenea, că unii dintre studenții săi au fost atât de impresionați de România, încât au ales să și lucreze în țara noastră. „Sunt studenți care, de exemplu, au venit și au lucrat la ambasada americană din București sau care au lucrat pentru Departamentul de Stat, pentru School of Foreign Services, în lumea diplomației, dar și în lumea afacerilor, studenți care au lucrat la Goldman Sachs, interesați de investiții în România”, a explicat ea.

Ileana Orlich și-a început studiile la Universitatea din București. Ea a obținut diploma de licență în anul 1974, iar patru ani mai târziu a terminat masterul la Universitatea din Arizona. Doctoratul l-a obținut tot la universitatea americană.

Românca a fost distinsă în 2004 cu premiul ICR pentru traducători și a primit Medalia Ordinul Cultural al României, în grad de Ofițer Categoria A. Din 2010, Orlich este Consul General Onorific al României la Phoenix — Arizona.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Politico: Cum a încercat Putin să pună stăpânire pe agențiile de spionaj ale Austriei. Următoarea...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
A murit Dana Rotariu, soția fostului mare fotbalist Iosif Rotariu: „Din păcate, viața este crudă” Dana...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Este obligatoriu PÂNĂ MÂINE, 27 mai. Sute de mii de români trebuie SĂ ANUNȚE
Cea mai bună grupă de sânge. O revelație și pentru savanți
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Ceaușescu și cocoșii de munte. „Cine îl putea opri să nu comită şi această faptă...
×